Cât de important este link-ul de dezabonare într-o campanie?

În multe newslettere și email-uri link-ul de dezabonare este poziţionat în partea cea mai de jos și este scris cu litere foarte mici. Majoritatea celor care trimit astfel de email-uri se gândesc adesea că este mai bine să ascundă această opțiune pentru a nu pierde posibilii clienți. Deseori link-ul de dezabonare este de culoare gri pe un fundal alb sau acesta nu există deloc. Desigur acesta nu este o bună practică!

Dacă persoanele cărora le trimiți newsletter-ul vor să se dezaboneze, foarte bine! Ei trebuie să aibă această opţiune. Este mult mai bine ca aceștia să se dezaboneze decât să-i încurajezi să apese butonul “Spam/Junk” .

Te gândești că dacă pui link-ul de dezabonare într-un loc vizibil, abonaţii vor dori să se dezaboneze doar fiindcă îl văd mai bine? Ei bine nu-i așa.

 

Iată două dintre principalele motive de dezabonare:

  • Aceștia primesc oferte de care nu sunt interesați (relevanța mesajelor).
  • Primesc prea multe email-uri de la același expeditor într-o perioadă foarte scurtă (frecvența mesajelor).

 

Iată și câteva sugestii de prevenire a dezabonării:

  • Nu oferi iluzia că vor găsi în email ceva ce nu este.
  • Nu trimite newslettere prea des, dar nici nu-i lăsa să uite de tine.
  • Evită un vocabular agresiv în scrierea mesajelor.
  • Adaptează newsletter-ul pentru mai mulți clienți de email, iar aspectul mesajelor trebuie să fie unul profesionist.
  • Oferă posibilitatea reînnoirii adresei de email a abonatului-în multe cazuri este folosită posibilitatea dezabonării și reabonării cu adresa cea nouă.
  • Oferă posibilitatea alegerii de către proprii tăi abonați ce fel de informații să primească. Womsend îți pune la dispoziție această funcționalitate prin utilizarea unei pagini de preferințe în email-uri.

 

De ce este atât de importantă poziția link-ului de dezabonare?

Mulți dintre abonați preferă să apese pe butonul de Spam/Junk ca o alternativă la link-ul de dezabonare, pe care fie că nu îl văd datorită faptului că este prea greu de găsit fie că nu există nicăieri în mesajul tău.

Dacă link-ul tău de dezabonare este la sfârșitul paginii, iar newsletterul este foarte lung, mulți dintre abonații tăi care doresc să se dezaboneze vor prefera în locul unui scroll până jos să apese pe butonul de Spam, deoarece rezultatul pentru ei este același.

Deci ca să eviți o astfel de alegere și să reduci creșterea ratei de raportare a mesajul ca spam link-ul de dezabonare trebuie să fie la fel de ușor de găsit ca și butonul de spam.

 

Ce câștigi ajutându-i pe abonați să se dezaboneze?

  • O mai bună reputație a expeditorului/firmei
  • O rată de raportare a mesajului ca spam mai mică
  • O listă cu abonați activi relevantă
  • Încredere în serviciile oferite

 

Sfaturi:

  • Testați funcţia de dezabonare regulat (acest lucru este adesea trecut cu vederea).
  • Imediat după dezabonare oferă-le o pagină de “Mulțumire” sau de ”Confirmare”.
  • Oferă-le posibilitatea reabonării, abonaților care s-au dezabonat din greșeală.
  • Dacă abonații tăi decid că nu vor să mai primească email-uri de la tine apăsând pe link-ul de dezabonare, Womsend îţi oferă posibilitatea de a ţine în continuare legătura cu aceștia prin social media.

Tag-uri: , , , ,

Lasă un comentariu

footerleft
footerbg