Articole cu Tag-ul ‘abonati’

4 idei de reactivare a abonaţilor

vineri, 15 aprilie, 2011

Menţinerea unei conversaţii cu abonaţii şi o interacţiune cât mai mare a acestora cu mesajele tale este necesară pentru a vorbi despre email marketing eficient. Dar ce poţi face dacă abonaţii tăi par că şi-ar fi pierdut interesul, nu mai sunt activi şi nu-ţi mai deschid mesajele? Trebuie să te gângeşti la câteva soluţii pentru a-i activa.

O reactivare de succes începe cu segmentarea. Concret, ar trebui create segmente separate pentru acei abonaţi care n-au răspuns niciodată, care au răspuns în trecut sau care răspund foarte rar. Acest mod de a segmenta permite gândirea unor tactici specifice de reactivare pentru cele trei cazuri. Poate cei care au răspuns anterior găseau newsletterele potrivite, dar acum nu mai e cazul, iar cei care nu au răspuns niciodată s-au abonat doar pentru o ofertă specifică şi atât. În funcţie de aceste lucruri, aceste segmente de abonaţi pot fi abordate diferit în cazul unei reactivări.

  1. O ofertă specială – e o tactică cu foarte multe şanse de succes, dar pe termen lung poate fi contra productivă, dacă îţi obişnuieşti abonaţii să aştepte doar ofertele şi nu găseşti şi alte puncte de interes pentru ei.
  2. Frecvenţă redusă – e posibil ca interesul abonaţilor tăi să fi scăzut din cauza frecvenţei cu care primesc newslettere. Ce e prea mult ajunge să nu mai intereseze. Poţi reduce frecvenţa şi în felul acesta să regândeşti informaţiile pe care le trimiţi, să faci o selecţie bazată pe relevanţă.  Le mai poţi oferi posibilitatea de a seta ei frecvenţa cu care vor să primescă un newsletter din partea ta.
  3. Sondaj de opinie – dă-le abonaţilor posibilitatea de a-şi exprima părerile în legătură cu ceea ce le place şi ce nu. În felul acesta obţii informaţii noi care te vor ajuta pentru viitoarele newslettere şi le arăţi lor că te interesează preferinţele pe care şi le exprimă.
  4. Cere o reconfirmare – o parte din abonaţii inactivi sunt şi cei care pur şi simplu şi-au pierdut interesul pentru newsletterele tale din motive care nu ţin de politica ta de email marketing. Poţi cere o reconfirmare a dorinţei lor de a fi abonaţi la newsletterul tău şi asta poate fi şi o modalitate de a-ţi curăţa lista.

Subiectul newsletterului, element esenţial

miercuri, 23 martie, 2011

Unul dintre elementele cheie în comunicare prin email este subiectul acestuia. Alături de câmpul  From în care trebuie să fie numele companiei pentru a fi foarte uşor de identificat de la cine se primeşte mesajul, subiectul poate influenţa în foarte mare măsură dacă emailul va fi deschis sau nu.

Prima impresie contează foarte mult în acest caz. 50 de caractere stau între tine şi abonat – atât trebuie să conţină un subiect, atât ai la dispoziţie ca să atragi atenţia abonatului, să-i stârneşti interesul şi să-l faci să dea click. Cele câteva caractere ale unui subiect nu par a avea aşa mare importanţă, dar au un impact foarte mare în succesul campaniei.

 

Reguli de scriere a subiectelor

1. Fii specific

Subiectul trebuie să descrie conţinutul emailului într-o formă foarte clară. Un email cu un subiect vag nu îi da prea multe motive destinatarului ca să-l citească.

2. Fii original

Ca să reuşeşti să stârneşti curiozitatea trebuie să fii original, să te diferenţiezi cât mai mult. Nu folosi subiecte prea asemănătoare cu unele anterioare chiar dacă acelea au avut succes, repetarea va obosi abonatul. Poţi folosi elementele de succes din campaniiile trecute, dar adaptate, nu copiate.

3. Evită filtrele anti-spam

Când scrii subiectul emailului trebuie să ai în vedere şi filtrele anti-spam. Câmpul de subiect este un indicator cu influenţă mare asupra acestora. De exemplu, este de evitat scrierea unor cuvinte intregi doar cu majuscule sau folosirea majusculelor pentru inceputul fiecarui cuvant din subiect. La fel si pentru cuvântele gratis sau ofertă, semnele de exclamare şi procentele (50%). 

4. Nu înşela aşteptările

Subiectul unui email setează aşteptările clienţilor tăi, el îi determină să-l deschidă sau nu. De aceea nu trebuie să deformezi adevărul în scrierea subiectului. Nu oferi iluzia că vor găsi în email ceva ce nu este. Asta îi poate determina să te raporteze ca spam şi le vei pierde încrederea.

5. Testează

Orice fel de subiect te hotăraşti să folosesti în newsletere, nu uita întotdeauna să le testezi inainte. Scrierea subiectului înainte de trimiterea emailului, adesea se face în grabă, fără a i se acorda o importanţă foarte mare. Poţi testa pe o anumită lista să vezi care sunt rezultatele. De asemenea, trebuie să urmăreşti şi în evaluare eficienţa anumitor subiecte pentru a-ţi îmbunătăţi strategia.

Pentru scrierea subiectului unui email nu există nicio formulă minune, ce a mers la o campanie, poate să nu meargă la alta sau ceea ce a avut succes pe un anumit public, nu va avea şi pe altul. Trebuie să găseşti mereu o cale prin care să te diferenţiezi, să faci ca emailul tău să iasă în evidenţă şi să stârnească interesul.

Cum să segmentezi eficient

vineri, 18 martie, 2011

Împărţirea abonaţilor în categorii este esenţială pentru eficienţa unei campanii de marketing prin email, pentru ca informaţia potrivită să ajungă la oamenii potriviţi. Importanţa segmentarii listei este adesea subestimată sau tratată cu lejeritate. Lipsa segmentării sau o segmentare nepotrivită compromite campania de la început.

În marketing se vorbeşte despre comunicarea personalizată, de accentul pus pe nevoile clientului în scopul de a-l face să se simtă unic şi tratat în funcţie de preferinţele şi dorinţele sale. Asta e provocarea segmentării: să faci fiecare abonat să se simtă unic. Practic, comunicarea cu fiecare abonat nu este posibilă de aceea trebuie găsit mesajul cel mai relevant.

Propuneri de segmentare

Segmentarea se poate realiza după mai multe criterii pe care le ai la dispoziţie despre abonaţii tăi: datele demografice, vechimea în listă, preferinţele exprimate, statut (client/prospect), valoarea tranzacţiei, frecvenţa achiziţiei, produsele achiziţionate etc. În funcţie de aceste date poţi crea newslettere eficiente. Strângerea tuturor acestor date este o activitate pe termen lung, cu cât ştii mai multe cu atât mai bine.

Mai jos sunt câteva categorii în care îţi poţi împărţi lista:

  • Clienţi inactivi – pentru această categorie poţi gândi o ofertă specială să-i faci să revină.
  • Valorea tranzacţiilor – acest criteriu îţi spune de ce produse ar fi mai interesaţi şi poţi crea oferte potrivite.
  • Interesaţi de anumite subiecte/produse – subiecte diferite sunt de interes pentru publicuri ţintă diferite. Poţi face această segmentare în funcţie de prefenţele exprimate ale abonaţilor sau îi poţi întreba printr-un sondaj.
  • Clienţi noi – pentru această categorie trebuie să ai în vedere o politică de loializare de exemplu, poţi trimite o notă de mulţimire celor care au cumpărat pentru prima dată.
  • Prospecţi – folosindu-te de datele pe care le deţii despre ei poţi crea oferte şi promoţii care să-i trasforme în cumpărători.

Cum să creşti lista de abonaţi?

marți, 18 ianuarie, 2011

Marketingul prin email este cunoscut ca una dintre cele mai eficiente căi de a ajunge la poteţiali clienţi, dar şi pentru menţinerea celor vechi.Principalele avantaje sunt costurile scăzute, faptul că se poate implementa rapid, eficienţa poate fi uşor evaluată şi aduce, probabil, cel mai mare profit comparativ cu alte canale de marketing.

Comunicarea eficientă cu potenţialii clienţi este o adevarată provocare, presupune investirea unor importante resurse de timp pentru conturarea strategiei în acest sens. Asta înseamnă planificarea campaniilor, adoptarea celei mai bune soluţii care să ducă la creşterea unei baze de date de calitate potrivită pentru ceea ce îţi doreşti să obţii.

Cât de importantă este lista de abonaţi?

Lista de abonaţi este compusă din clienţi şi potenţiali clienţi care şi-au dat acordul să primească informaţii de la tine. Pentru fiecare campanie de email marketing, publicul ţintă este foarte important, de aceea marketerii vor ca lista de abonaţi să fie tot mai mare, dar creşterea uneia de calitate nu este atât de uşor precum pare.

Creşterea numărului de abonaţi este importantă pentru campaniile tale. Cu cât există mai multe persoane cărora le poţi trimite email-uri, cu atât ai mai multe şanse de a obţine clienţi noi. De asemenea, vei putea să segmentezi şi să personalizezi mai eficient campaniile.

Asta nu înseamnă totuşi că numărul este cel mai important factor de luat în considerare atunci când îţi construieşti o bază de date pentru email marketing. Lista ta trebuie să fie construită în concordanţă cu ceea ce speri să obţii de la abonaţi.

Mai jos găseşti câteva sugestii legate de cum să îţi măreşti baza de date pentru a creşte eficienţa campaniilor tale.

Asigură informaţii valoroase gratuit sau oferă o recompensă

Aceasta e o manieră de a încuraja clienţii să se aboneze la newsletter-ul tău. În loc să demarezi acţiuni de vânzări directe, încearcă să oferi un articol gratuit, sau alte informatii valoroase din când în când.

Dacă tipul informaţiilor tale este potrivit şi de actualitate, oamenii vor fi destul de binevoitori în a-ţi oferi datele lor de contact.

La fel de bine poţi să oferi recompense, spre exemplu, discounturi exclusive.

Oferă recompense celor care te recomandă prietenilor şi familiei

Poţi să îţi convingi clienţii să te recomande prietenilor şi membrilor familiei, oferindu-le o diferite recompense cum ar fi discounturi sau mici cadouri. Aceasta e o metodă rapidă şi uşoară de a colecta noi contacte. E destul de uşor, trebuie doar să le ceri abonaţilor tăi să împărtăşească informaţiile tale unui prieten sau coleg.

Foloseşte-te de reţelele sociale şi de bloguri

Utilizează orice canal disponibil pentru a te asigura că oricine e interesat de tine, are posibilitatea de a vedea oferta ta.
Fă pagina de abonare la newsletterul tău vizibilă în reţelele sociale. Postează un link pe Facebook, menţionează acest lucru pe Twitter, în descrierea clipurilor pe care le postezi pe Youtube şi la fiecare postare pe blog.

Încurajează abonarea prin email la toate tranzacţiile de cumpărare

Acest lucru îţi va permite să ai o listă de clienţi sau de foşti clienţi care ar putea fi interesaţi de vânzări şi oferte viitoare. O căsuţă de abonare la newsletter inclusă în procesul de cumpărare este o metodă uşoară să aduni mai mulţi abonaţi în lista ta, chiar înainte de a părăsi pagina.

Dacă nu se abonează atunci când cumpară ceva, menţionează disponibilitatea newsletter-ului în e-mailurile legate de tranzacţii (cum ar fi mesajele de confirmare a comenzilor).

Facilitează procesul de abonare

Formularul de abonare ar trebui să fie uşor de folosit şi situat la vedere pe site-ul tau. Ajută vizitatorii să se înscrie pentru a primi newsletter-ul tău prin cea mai uşoară metoda, un proces de abonare dificil nu îţi este favorabil.

Atenţie! Folosirea listelor cumpărate reprezintă spam
Chiar dacă ai găsit o listă mare cu bani puţini, destinatarii newsletterului tău nu şi-au dat acordul pentru a primi emailuri de la tine. Orice vei trimite către o asemenea listă va fi considerat spam.

footerleft
footerbg