Articole cu Tag-ul ‘double opt-in’

Abonarea la newsletter: single opt-in sau double opt-in

luni, 14 noiembrie, 2011

O parte importantă a email marketing-ului este lista de abonaţi. Mulţi merg pe principiul cu cât mai mare, cu atât mai bine, însă calitatea listei nu trebuie neglijată. În construirea listei cel mai important lucru de avut în vedere este procedura de colectare a adreselor abonaţilor.

1.  Single opt-in: constă în includerea unei adrese de email în listă doar prin completarea ei într-un formular plasat pe site. Înscrierea la primirea newsletterului fără a primi un email de confirmare şi activare. De asemenea, furnizarea adresei de email la cumpărarea unui produs şi acceptul de a primi informări comerciale se consideră abonare la newsletter.

Avantajul acestei metode de abonare constă în simplitatea ei, în faptul că utilizatorul se poate abona foarte uşor într-un singur pas. Abonarea single opt-in este şi o practică buna de a avea o listă mare în scurt timp. Însă această metodă este mai probabil să fie eficientă pentru cantitate, nu şi calitate.

Dezavantajul este acela că se pot furniza adrese inexistente sau incorecte sau chiar dacă sunt adrese corecte, ele pot aparţine altor persoane. Asta va conduce la spam.

2.  Double opt-in: abonarea de acest tip presupune doi paşi din partea utilizatorului. Abonatul nu este adăugat direct în listă după ce şi-a completat adresa în formular, ci primeşte un email de confirmare la care trebuie să răspundă pentru a fi inclus în listă.

Avantajul acestei metode este faptul că poţi construi o listă bazată pe calitate, cu adrese de email confirmate, neexistând posibilitatea de a face spam fără să vrei.

Dezavantajul acestei metode este faptul că presupune mai mulţi paşi de urmat pentru utilizator, iar unii se pot pierde în acest proces. Emailul de confirmare poate să nu ajungă la timp, să ajungă în Junk Mail şi să nu fie găsit sau să nu ajungă deloc dacă este oprit de filtrele de spam şi atunci utilizatorul nu va mai putea completa procesul de abonare. Soluţia pentru rezolvarea acestei probleme şi asigurarea posibilităţii completării întregului proces de abonare de către doritori este trimiterea emailurilor de confirmare de la ip-uri şi domenii cu reputaţie foarte bună, de pe care nu se trimit decât aceste mesaje. Asta e modalitatea de trimitere a emailurilor de confirmare de către serviciul Womsend, pentru a asigura livrarea la destinatar a emailurilor de confirmare.

În timp ce abonarea single opt-in este eficientă pentru creşterea listei, abonare double opt-in este cea indicată pentru a avea o listă de calitate, cu adrese confirmate.

Sursa foto

footerleft
footerbg