Archivă pentru categoria ‘Creaţie şi conţinut’

Subiectul newsletterului, element esenţial

miercuri, 23 martie, 2011

Unul dintre elementele cheie în comunicare prin email este subiectul acestuia. Alături de câmpul  From în care trebuie să fie numele companiei pentru a fi foarte uşor de identificat de la cine se primeşte mesajul, subiectul poate influenţa în foarte mare măsură dacă emailul va fi deschis sau nu.

Prima impresie contează foarte mult în acest caz. 50 de caractere stau între tine şi abonat – atât trebuie să conţină un subiect, atât ai la dispoziţie ca să atragi atenţia abonatului, să-i stârneşti interesul şi să-l faci să dea click. Cele câteva caractere ale unui subiect nu par a avea aşa mare importanţă, dar au un impact foarte mare în succesul campaniei.

 

Reguli de scriere a subiectelor

1. Fii specific

Subiectul trebuie să descrie conţinutul emailului într-o formă foarte clară. Un email cu un subiect vag nu îi da prea multe motive destinatarului ca să-l citească.

2. Fii original

Ca să reuşeşti să stârneşti curiozitatea trebuie să fii original, să te diferenţiezi cât mai mult. Nu folosi subiecte prea asemănătoare cu unele anterioare chiar dacă acelea au avut succes, repetarea va obosi abonatul. Poţi folosi elementele de succes din campaniiile trecute, dar adaptate, nu copiate.

3. Evită filtrele anti-spam

Când scrii subiectul emailului trebuie să ai în vedere şi filtrele anti-spam. Câmpul de subiect este un indicator cu influenţă mare asupra acestora. De exemplu, este de evitat scrierea unor cuvinte intregi doar cu majuscule sau folosirea majusculelor pentru inceputul fiecarui cuvant din subiect. La fel si pentru cuvântele gratis sau ofertă, semnele de exclamare şi procentele (50%). 

4. Nu înşela aşteptările

Subiectul unui email setează aşteptările clienţilor tăi, el îi determină să-l deschidă sau nu. De aceea nu trebuie să deformezi adevărul în scrierea subiectului. Nu oferi iluzia că vor găsi în email ceva ce nu este. Asta îi poate determina să te raporteze ca spam şi le vei pierde încrederea.

5. Testează

Orice fel de subiect te hotăraşti să folosesti în newsletere, nu uita întotdeauna să le testezi inainte. Scrierea subiectului înainte de trimiterea emailului, adesea se face în grabă, fără a i se acorda o importanţă foarte mare. Poţi testa pe o anumită lista să vezi care sunt rezultatele. De asemenea, trebuie să urmăreşti şi în evaluare eficienţa anumitor subiecte pentru a-ţi îmbunătăţi strategia.

Pentru scrierea subiectului unui email nu există nicio formulă minune, ce a mers la o campanie, poate să nu meargă la alta sau ceea ce a avut succes pe un anumit public, nu va avea şi pe altul. Trebuie să găseşti mereu o cale prin care să te diferenţiezi, să faci ca emailul tău să iasă în evidenţă şi să stârnească interesul.

Conţinutul interesant, cheia succesului

luni, 7 martie, 2011

Un email eficient este compus din mai multe elemente: design, navigaţie, link-uri etc, dar unul dintre elementele foarte importante şi care pune probleme este conţinutul.

Pentru a avea o campanie de email marketing de success trebuie să oferi abonaţilor ceva de care sunt interesanţi, să fii relevant. Acest criteriu al relevanţei este influenţat în cea mai mare parte de conţinut. Oamenii nu mai consumă publicitate, ci conţinut. Emailurile vor fi citite şi utilizatorii vor da click atunci când oferi un conţinut care le aduce un beneficiu.

Cunoaşte-ţi abonaţii

Mare parte din oferirea conţinutului adecvat publicului ţintă ţine de segmentarea listei.

Poţi produce conţinut foarte bun privind afacerea ta, dar care nu prezintă niciun fel de interes pentru publicului căruia îl trimiţi. Cu cât tot mai multe emailuri ajung în inboxul destinatarilor cu atât conţinutul pe care îl trimiţi trebuie să iasă în faţă cu adevărat ca să obţină atenţia pe care o doreşti. E tot mai greu de obţinut un click sau o conversie.

Testează

Nu e, totuşi, prea uşor să te pui în mintea utilizatorului, nu ai cum să ghiceşti tot timpul. Cea mai sigură cale este să testezi. Poţi încerca mai multe tipuri de conţinut şi fii foarte atent la evaluare.

Este vorba despre un proces în care trebuie să monitorizezi toate mişcările abonatului ca să-ţi dai seama de preferinţele sale. Trebuie să fii atent şi la traficul înregistrat pe site, ce produse şi servicii preferă utilizatorii, care sunt paginile pe care petrec mai mult timp.

Dacă rezultatele acestor teste ţi se par neconcludente pentru a hotărâ care sunt preferinţele abonaţilor tăi, mai ai o opţiune: întreabă-i pe ei. Un sondaj e prilej bun şi pentru a-ţi activa abonaţii şi pentru a afla ceea ce te interesează. Pune întrebările la care îţi doreşti să afli răspuns şi oferă chiar şi câteva premii pentru a te asigura de o participare mare.

footerleft
footerbg