Archivă pentru categoria ‘Funcţionalităţi WomSend’

Cum să-ţi adaugi formularul de abonare pe pagina de Facebook

vineri, 31 mai, 2013

Dacă foloseşti Womsend, poţi să-ţi extinzi acum procesul de abonare la newsletter şi pe Facebook.

În câteva minute poţi să ai formularul de abonare configurat şi într-un tab pe Facebook. Astfel îţi vei putea creşte lista direct pe Facebook, fără să treci utilizatorii prin mai mulţi paşi ca să-i aduci în site.

Cum adaugi formularul – pas cu pas

Am detaliat mai jos pas cu pas cum poţi folosi această functionalitate, click pe screen shot-urile de mai jos pentru a vedea detalii pentru configurare.

1. Intră pe  https://apps.facebook.com/abonarenewsletter/

2. Autentifică-te aici  în contul tău Womsend.ro.

3. Click aici ca să începi configurarea formularului în pagina ta de Facebook.

În acest pas trebuie să selectezi pagina pe care vrei să pui formularul de abonare. După ce alegi apeşi butonul „Add to page”.

4. După ce îţi alegi pagina vei primi o confirmare a instalării şi un link la care vei putea configura formularul.

 

5. În acest ultim pas îţi vei putea alege formularul care să apară în tab, dintre cele pe care le ai deja configurate în contul tău Womsend şi vei putea introduce si cod html (opţional) care să apară în pagină alături de formular.

 

Rezultatul final va fi o pagina precum cea de mai jos, pe care o gasiţi şi pe pagina de Facebook Womsend, în care fanii de pe Facebook se pot abona cu uşurinţă la newsletterul tău direct de pe Facebook.

 

Formular de abonare popover

sâmbătă, 2 februarie, 2013

Womsend oferă o noua funcţionalitate pentru formulare în scopul de o uşura şi eficientiza procesul de abonare.

Practic ai posibilitatea să afişezi un formular de abonare la newsletter popover în timpul vizitei unui abonat. Linkurile sau butoanele de abonare normale pot fi uşor trecute cu vederea, dar un popover care apare poate atrage atenţia asupra ofertei de abonare.

Pentru folosirea eficientă a popover-ului, provocarea este de a programa corect momentul de apariţie, astfel încât să nu fie considerat o întrerupere de către utilizator. Dacă formularul apare prea repede, vizitatorul nu are ocazia să se familiarizeze cu conţinutul, aşa că şansele să-l completeze scad.

Formularul ar trebui să apară  cu puţin timp înainte ca vizitatorul să părăsească pagina, practic dacă timpul mediu pe pagina e de 1 minut, poţi seta popover-ul să se activeze dupa 50 de secunde. Timpul mediu pe site poate fi monitorizat prin instrumente de precum Google Analytics.

Cum activezi popover-ul în Womsend

În contul tău Womsend poţi seta acest popover cu foarte mare uşurinta – ai o bifă la configurarea formularului, momentul în care apare formularul este, de asemenea, configurabil în administrare.

Formularul are şi un buton de închidere, iar o data închis de către un vizitator, nu îi va mai aparea deloc pentru o anumită perioadă, pe care o decizi tot tu la configurarea formularului.

Avantaje

Cum formularul popover ai şanse foarte mari să-ţi creşti rata de abonare. Ai două mari avantaje faţă de formularele tradiţionale:

1. Mai mult focus – nu exista distrageri din partea altor elemente din pagina pentru vizitatorul. Restul paginii va fi inactivă.

2. Abonare dintr-un pas – popover-ul nu este perceput ca o pagină separata de site, practic nu scoate userul din pagina din care navighează şi îl duce în altă parte.

Iata mai jos cum va arăta formularul:

Abonare la newsletter cu Facebook

joi, 2 februarie, 2012

WomSend are o noua funcţionalitate: formularele de abonare sunt acum integrate cu Facebook.

Atunci când cineva care este deja autentificat pe facebook vă vizitează site-ul va avea posibilitatea să se aboneze la newsletter fără să mai fie nevoie să introducă numele şi adresa de email. Cei care nu sunt deja autentificaţi pe facebook vor vedea formularele de abonare normale.

Iată cum arată un astfel de formular ( autentificaţi-vă pe facebook şi daţi refresh dacă vedeţi formularul normal ):

Care sunt avantajele formularelor facebook?

  • Uşurează abonarea la newsletter. Practic cei care sunt logaţi în facebook se abonează cu 1 sigur click, fără sa fie nevoie să mai scrie nimic.
  • Corectitudinea datelor şi livrare mai bună in Inbox Pentru că nu scriu adresa de email, nu apar erori, deci veţi avea mai puţine adrese invalide în listă. Plus adresa lor de email probabil e deja confirmată de facebook şi probabil e si o adresă activă. Toate acestea pot duce la o livrare mai bună a mesajelor in Inbox şi o interacţiune mai mare din partea abbonaţilor.
  • Promovarea mai bună pe facebook. Acum puteţi şti care din abonaţii la newsletter sunt actvi pe facebook şi puteţi crea campanii speciale pentru ei. Campanii care să încurajeze interacţiunea şi distribuirea mesajelor pe facebook.

Pentru a activa integrarea cu facebook a unui formular de abonare, accesaţi sectiunea Configurari->Formulare, selectaţi un formular, bifaţi „Integrare cu facebook” şi salvaţi, apoi folosiţi codul generat de womsend pentru a pune formularul pe site.

Facebook va trimite implicit atât numele cât şi adresa de email dar dacă vreţi să înregistraţi şi numele întreg al abonatului va trebui să aveţi în cont un câmp cu numele „name”.

Template-uri de design gratuite

miercuri, 7 decembrie, 2011

Womsend oferă o nouă facilitate clienţilor săi: template-uri de design gratuite.
În secţiunea Mesaje ->Compune în bara de sus a editorului de test găseşti butonul Şabloane. De acolo îţi poţi alege designul potrivit pentru emailul tău.

Avantajele folosirii template-urilor oferite de Womsend:

  • Ai de ales dintr-o galerie de 25 de template-uri. Sigur vei găsi ceva care să se potrivească cu ce îţi doreşti
  • Sunt testate în aproximativ 20 de clienţi de email, printre care şi cei mai cunoscuţi şi folosiţi (Yahoo, Gmail, Outlook, Thunderbird, Hotmail)
  • Template-urile au zone dedicate pentru logo-ul firmei tale

Toate template-urile sunt oferite absolut gratuit.

Dacă nu ai găsit niciun template potrivit pentru firma ta şi ceea ce vrei să comunici, te putem ajuta. Womsend îţi poate concepe un design conform cerinţelor şi nevoilor tale. Intră aici pentru a consulta preţurile.

Cum monitorizezi activitatea abonaţilor

vineri, 30 septembrie, 2011

Folosind Womsend poţi să urmăreşti foarte uşor activitatea abonaţilor tăi. Poţi să vezi care sunt abonaţii activi şi care sunt cei inactivi. Ai în acest fel posibilitatea de a-i reactiva pe cei inactivi, care sunt o resursă importantă şi nu trebuie neglijată.

Sistemul nostru calculează un scor pentru fiecare abonat în funcţie de activitatea sa. La deschiderea unui mesaj abonatul primeşte puncte, pentru un click va primi mai multe, iar o achiziţie şi mai multe puncte. Abonatul va avea mai multe puncte cu cât activitatea sa în newsletterele tale este mai recentă. Cu cât trece mai mult timp de la ultima acţiune, cu atât scorul său va fi mai mic.

Abonaţii vor avea scoruri de calitate de la 0 la 100. Cel mai activ abonat va avea scorul cel mai mare (100), iar ceilalţi vor avea scoruri raportate la aceasta. De exemplu, un abonat cu scor 100 este de doua ori mai activ decat un abonat cu scorul 50.

Dacă ai cont Womsend, poţi vedea scorul de calitate al abonaţilor tăi intrând în secţiunea Abonaţi-> Toţi abonaţii, iar în dreptul fiecarui contact vei vedea şi o valoare numită “Scor calitate”.

Segmentare după activitate

Poţi folosi această funcţionalitate pentru a segmenta abonaţii pe criterii de activitate.
Ai posibilitatea crea un segment bazat pe nişte limite ale scorului de calitate. În felul aceasta poţi avea un segment cu cei mai activi abonaţi ca să-i recompensezi şi mai poţi avea un segment cu abonaţi mai puţin activi şi să gândeşti oferte speciale pentru reactivarea lor.

Sursa foto

Utilizarea paginii de preferinţe în emailuri

joi, 15 septembrie, 2011

În funcţie de domeniul în care activezi,  poţi dori să comunici informaţii diverse prin newsletterul tău şi nu  ştii sigur de ce informaţii specifice sunt interesaţi abonaţii tăi. Dacă ai un site de sport şi nu ştii care abonaţi ar prefera să primească informaţii despre fotbal şi care ar prefera tenis, este important să cauţi o soluţie pentru a afla aceste preferinţe.

Womsend are o nouă funcţionalitate prin care abonaţii tăi pot alege singuri ce informaţii să primească. Tu trebuie să setezi o pagină de preferinţe cu segmente diferite, în funcţie de informaţia specializată pe care o oferi şi să incluzi link-ul către această pagină în emailurile tale.

Pagina de preferinţe este foarte indicată atunci când ai o gamă variată de produse şi servicii care nu fac toate obiectul interesului unui abonat. Iar primirea unor newslettere irelevante îi poate determina să se dezaboneze. Această pagină îţi permite să personalizezi comunicarea şi să te adresezi unei nevoi specifice a abonatului.

Cum creezi pagina de preferinţe cu WomSend

În contul tău WomSend, intri în meniul Configurari – Contul meu, alegi tabul Pagina Preferinţe.
Acolo adaugi  selectezi listele tale pentru care vrei să trimiţi conţinut diferenţiat. Abonaţii vor vedea aceste liste pe pagina cu preferinţe ca în imaginea de mai jos.

Tot acolo poţi seta şi banner-ul care să apară în header-ul paginii, cu elementele tale de identitate, un titlu descriptiv ce va apărea la mouse-over şi URL- ul către un landing page din acel banner. Daca nu vei pune banner si link, aceea zonă a paginii va rămâne goală.

Adăugarea în email

După ce ai setat pagina în contul tău, trebuie să adaugi link-ul în email. Este foarte simplu. Fie faci asta adăugând tagul {PREFERENCES_LINK} în email, fie selectezi din editorul de mesaje “Utilitare Womsend > Adaugă link spre pagina cu preferinte”.

Link-ul catre pagina de preferinţe este unic pentru fiecare abonat şi fiecare campanie şi este generat de sistem înainte de trimitere, astfel încât fiecare mesaj trimis va avea un link diferit către această pagină. Acest lucru este util pentru a putea face tracking-ul abonaţilor care se abonează sau dezabonează de la o anumită listă din această pagină şi din ce mesaj a venit pentru a face asta.

Cum încurajezi abonaţii să-şi seteze preferinţele

Folosind pagina de preferinţe vei avea liste foarte bine targetate şi vei putea trimite mesaje relevante în campaniile tale. Dar pentru a te asigura de eficienţa paginii de preferinţe trebuie să-ţi încurajezi abonaţii să intre şi să-şi seteze preferinţele.
De exemplu, poţi trimite un email prin care să le prezinţi noua funcţionalitate şi să le spui ca pot intra pe link-ul paginii de preferinţe pentru a alege din ce segment să facă parte pentru a primi informaţii mai relevante.

Noi statistici pentru evaluarea trimiterilor

miercuri, 13 iulie, 2011

Emailul este una din modalităţile de comunicare care permit o măsurare mai detaliată a rezultatelor, spre deosebire de alte canale. Email marketing-ul îţi permite să vezi exact câţi oameni au intrat în contact cu mesajul tău şi cum au interacţionat cu acesta. Observarea cu atenţie a rezultatelor, interpretarea şi optimizarea lor în vederea obţinerii unor rezultate mai bune în campaniile viitoare.

Pentru a face evaluarea rezultatelor unui newsletter am îmbunătăţit statisticile pe care ţi le oferă WomSend, introducând posibilitatea de a avea informaţii mai detaliate despre newsletterele tale.

Dacă foloseşti WomSend, ai patru noi statistici care te vor ajuta să-ţi evaluezi comunicare prin email cu lista ta:

  1. Când a fost deschis newsletterul

Vezi data şi ora la care au fost deschise emailurile, contorizate timp de cinci zile. În felul acesta poţi să îţi dai seama ce interval orar este mai potrivit pentru a face trimiterile. În imaginea de mai jos poţi vedea exact cum va arăta raportul.

  1. Care este rata de deschidere în funcţie de ISP

Vei putea vedea ratele de deschidere după ISP (Internet Service Provider). În felul acesta poţi să-ţi dai seama dacă ai probleme de livrare cu un anumit ISP.

  1. Cât timp petrec abonaţii pe mesaj

Cum îţi dai seama dacă mesajul tău a fost şters, frunzărit sau a fost cu adevărat citit? Vei putea şti toate aceste după timpul petrecut de abonaţi pe emailul tău:

  • dacă un mesaj a fost deschis doar 0 – 3 secunde şi utilizatorul nu a dat click pe niciun link, cel mai probabil mesajul a fost şters;
  • dacă utilizatorul petrece între 3 – 8 secunde pe mesaj, acesta a fost doar frunzărit, nu s-a acordat o atenţie deosebită conţinutului său;
  • peste 8 secunde petrecute de abonat pe mesaj înseamnă că mesajul a fost citit.

Având aceste informaţii despre timpul petrecut pe mesaje vei putea optimiza conţinutul pentru a-l face mai atractiv pentru abonaţi.

  1. Unde au dat click în mesaj

Dacă ai un link plasat în mai multe locuri dintr-un newsletter, vei putea vedea click-urile date de abonaţi pe acel link, în funcţie de poziţia link-ului. Astfel, nu vei vedea doar un total de click-uri pe un link, ci exact click-urile pe fiecare loc în care ai pus link-ul, precum în imaginea de mai jos. Aceste informaţii te vor ajuta în optimizarea poziţionării elementelor newsletterului şi pentru îmbunătăţirea designului.

Unde sunt click-urile. Imagine publicata cu acordul {a href="http://sosetaria.ro"}sosetaria.ro{/a}

Impactul marketingului prin email este mai uşor de măsurat, de aceea evaluarea fiecărei campanii este foarte importantă. Evaluând indicia campaniilor poţi vedea dacă ţi-ai atins obiectivele iniţiale şi ce trebuie să îmbunătăţeşti pentru campaniile viitoare. Vom continua să îmbunătăţim raportele oferite de WomSend pentru evaluarea campaniilor în vederea unei evaluări cât mai reale a rezultatelor tale.

Link-uri către reţelele sociale pe pagina de dezabonare

luni, 30 mai, 2011

Ţine-ţi abonaţii aproape cu social media. WomSend introduce o nouă opţiune care să facă acest lucru mai uşor pentru tine. Acum îţi poţi adăuga link-urile către principalele conturi ale reţelele sociale pe care eşti prezent în contul tău de WomSend.

Aceste link-uri vor apărea pe pagina de dezabonare a newsletterelor tale, astfel îţi poţi ţine utlizatorii aproape printr-o altă formă de informare, dacă aceştia decid că nu vor să mai primească emailuri de la tine.
Intri în contul tău de WomSend, în meniul Configurări – tab Social links. Acolo poţi să-ţi pui link-uri către profilele de Facebook, Twitter, LinkedIn etc. Aceste link-uri împreună cu textul „Dacă preferaţi alte metode de a rămâne la curent cu noutăţile noastre ne puteţi urmări şi pe:” vor apărea pe pagina de dezabonare. Şi utilizatorul ar putea decide să primească în continuare informaţii de la tine, chiar dacă prin alt mediu.

Ţine legătura prin social media

Abonaţii pot renunţa la a mai primi newsletterul tău din diverse motive, dar în cazul în care acest motiv este faptul că emailul nu este o metodă de informare care să li se potrivească, îi poţi ţine aproape de afacerea ta: propunându-le să te urmărească în reţelele sociale în care eşti prezent. Astfel ai ocazia să-i ţii la curent pe oamenii interesaţi de afacerea ta într-un alt mod. În acest fel îţi poţi îndruma baza de date să-ţi dea like pe Facebook sau follow pe Twitter.

Evită afişarea greşită a newsletterului

luni, 2 mai, 2011

Un newsletter nu este mereu vizualizat în clientul de email al fiecărui abonat aşa cum ţi-ai fi dorit. Acelaşi mesaj poate fi primit într-o formă diferită în inboxul abonaţilor tăi, asta deoarece diferite programe de email afişează diferit mesajul. Unele blochează imaginile, altele nu afişează corect newsletterele în format html.

Pentru a evita aceste neplăceri abonaţilor tăi, este indicat ca la fiecare trimitere să le oferiţi posibilitatea de a vedea mesajul şi în variantă online. Afişati la începutul emailului mesajul „Dacă nu vizualizaţi corect acest mesaj, click aici pentru varianta online.” La „click aici” plasaţi linkul către varianta online a mesajului sau arhiva de newslettere.

Cum adaugi linkul către varianta online?

Cu WomSend este foarte simplu să adaugi o trimitere către versiunea online a newsletterului şi arhiva de newslettere pe care ai trimis-o anterior. Când editezi mesajul în contul tău WomSend, ai posibilitatea de adăuga „Link către arhivă” din secţiunea Utilitare WomSend. Aceeaşi opţiune trebuie să o selectezi atât în editorul text al mesajului, cât şi în editorul html. Astfel în emailul pe care îl primesc abonaţii tăi vor avea în headerul mesajului link-ul către arhivă, o pagina care are integrate şi butoanele de reţele sociale (Facebook, Twitter).

Pe lângă faptul că, inserând un astfel de link rezolvi problemele legate de afişare a newsletterelor tale, oferi şi posibilitatea consultării online a arhivei newsletterelor anterioare.

Cum să-ţi creşti lista folosind coduri QR?

marți, 19 aprilie, 2011

Ce sunt codurile QR?

Sunt coduri bidimensionale care permit o stocare mai mare de date decât codurile unidimensionale.

Un alt avantaj al codurilor QR îl reprezintă codarea şi decodarea rapidă, iar folosirea acestora este gratuită. Codurile QR sunt foarte uşor de folosit de către consumatori – aceştia le pot scana cu ajutorul unui smartphone care are instalată o aplicaţie de citire a acestor coduri.

Codurile QR permit stocarea de date de tip link, număr, literă şi odată scanat codul, utilizatorul va fi trimis către un site, un număr de telefon sau orice altă informaţie.

Cum poţi folosi codul QR generat de Womsend?

Principalele avantaje ale folosirii codurilor QR în campaniile de email marketing stau în posibilitatea de a oferi foarte multe informaţii într-un spaţiu restrâns şi faptul că aceste informaţii sunt mult mai uşor de accesat.

WomSend te ajută, cu ajutorul implementării codurilor QR, să faci mai uşoară şi accesibilă abonarea la newsletterul tău. Codul pe care l-ai generat după crearea formularului de abonare îl poţi plasa pe produsele vândute, pe flyere sau alte tipuri de materiale promoţionale. În momentul în care prospecţii vor scana acel cod cu telefonul lor mobil vor ajunge la formularul de abonare.

Practic, folosirea codului QR te ajută să transferi clienţii din offline în online mult mai uşor. Dar trebuie să ai grijă să faci acest proces accesibil. Oriunde plasezi codul QR trebuie să ai şi câteva instrucţiuni de folosire pentru a fi clară modalitatea de folosire a codului.

Cum poţi crea un cod QR cu WomSend?

Este foarte simplu. Intri în contul WomSend la secţiune Formulare. Aici îţi creezi un formular de abonare şi completezi toate datele necesare. După ce ai completat toate informaţiile pentru formular, dai click pe butonul Vizualizează cod de la final şi obţii codul QR.

Atentie, cei care se vor abona prin coduri QR văd formularul şi paginile pe care sunt redirectati după abonare şi confirmare de pe un smartphone deci aceste pagini ar trebui testate în cele mai folosite smartphone-uri pentru a verifica dacă sunt bine afisate.

footerleft
footerbg