Archivă pentru categoria ‘Gestionare bază de date’

Cum să nu fii raportat ca spam

sâmbătă, 15 iunie, 2013

Consumatorii definesc spamul puţin diferit faţă de oamenii din marketing.

Spam-ul din punct de vedere marketing – trimiterea de emailuri nesolicitate. Dacă trimiţi newslettere unei persoane care nu s-a înscris în baza ta de date, asta înseamnă să spamezi.

Acelaşi lucru este valabil şi din punct de vedere legal.

Spam-ul pentru consumator – orice email pe care nu şi-l doresc, fie că l-au solicitat sau nu.

Aşadar dacă ai acordul persoanelor din lista ta, eşti acoperit din punct de vedere legal şi etic, însă ce ar trebui să mai ai în vedere ca să nu fii considerat spam şi de abonaţi, astfel încât să nu îţi trimită newsletterele în folderul Spam.

De ce consideră abonaţii newsletterele tale Spam

1.  Uită că s-au abonat

S-au înscris cândva la newsletterul tău, dar nu au mai văzut un email de la tine de foarte mult timp, aşa că e foarte probabil să fi uitat de abonare.

Ce ar trebui să faci:

Să îţi setezi o frecvenţă a newsletterelor şi să o respecţi pe cât posibil. Să nu faci pauze prea mari de comunicare. De asemenea, e util să trimiţi „Welcome emails” noilor abonaţi, le reaminteşti şi le confirmi astfel abonarea.

2. Nu recunosc numele celui care trimite

Utilizatorii se înscriu la newsleter-ul firmei X, dar primesc emailuri cu alt nume.

Ce ar trebui să faci:

Să ai câmpul From recognoscibil şi, mai ales, constant – să nu-l schimbi prea des. Dacă vrei să comunici în numele unui angajat cu influenţa sau expertiză în firma ta, menţionează în câmpul From şi numele firmei.

3. Prea multe emailuri

Dacă asaltezi inboxul abonaţilor şi devii intruyiv, vei fi raportat ca spam, chiar dacă ai acordul lor să trimiţi.

Ce ar trebui să faci:

La fel cum spuneam mai sus, e bine să setezi o frecvenţă. Ţine cont şi de faptul că inboxul abonaţilor e deja foarte aglomerat şi de cât de perisabilă e informaţia pe care o oferi.

4. Livrezi altceva decât ai promis

Abonatul s-a înscris la un newsletter care îi promitea promoţii pentru laptopuri şi primeşte promoţii la aparate foto.

Ce ar trebui să faci:

Livrează în inboxul abonaţilor tăi ceea ce le promiţi.

5. Unde este butonul Dezabonare

Abonatul vrea pur şi simplu să se dezaboneze. Dacă nu va găsi o cale facilă să facă asta, va raporta ca spam.

Ce ar trebui să faci:

Nu ascunde dezabonarea, este bine să o plasezi în header. Nu îi împiedici pe cei care nu mai vor să fie în lista ta ascunzând butonul.

Creşterea listei: metode de colectare offline

joi, 16 august, 2012

Într-un articol anterior am detaliat metodele de a colecta abonaţi prin acţiuni online, însă dacă ai posibilitatea de a-ţi creste lista colectând adresele de email din mediul offline. Email marketingul este un canal eficient de comunicare şi pentru contactele care interacţionează cu brandul tău offline. Iată câteva tactici prin care poţi colecta adrese offline:

  1. Evenimente

La evenimentele la care participi poţi colecta adrese pentru baza de date. Le poţi colecta de pe cărţile de vizită oferite de participanţi.

  1. Materiale printate

Include URL-ul pentru abonare pe printurile de promovare ale companiei tale (flyere, brosuri, cataloage etc.). URL-ul trebuie să fie scurt şi uşor de reţinut. Spune pe scurt şi câteva beneficii ale abonării.

  1. In store

Una dintre cele mai la îndemână metode de a obţine adresele clienţilor la vânzare. Poate fi vorba de magazine, restaurante, hoteluri etc. Ca să le poţi obţine cu uşurinţă e recomandat să existe nişte promoţii sau recompense. Pentru eficienţa acestei metode este foarte important comportamentul angajatului care intră în contact cu clientul.

  1. Coduri QR

Cu ajutorul codurilor QR poţi face mai uşoară şi mai accesibilă abonarea la newsletter. La crearea formulului de abonare poţi plasa un cod QR pe etichetele produselor vândute, pe flyere sau alte materiale offline. Utilizatorii vor putea scana codul cu telefonul lor mobil şi vor putea să se aboneze.  Mai multe detalii despre cum poţi genera un cod QR folosind Womsend găseşti aici.

Greşeli care duc la raportări ca spam

marți, 22 noiembrie, 2011

Clienţii de email fac foarte la îndemână raportarea emailurilor nesolicitate de către utilizatori. Ca să eviţi pete negre pe reputaţia ta şi să păstrezi rata de livrare la cote foarte mari trebuie să înţelegi ce anume îţi poate aduce raportări ca spam şi cum să ai o rată de spam cât mai mică.

Ce să eviţi

  1. Abonare single opt-in: colectează adresele folosind o modalitate de abonare cu confirmare. În felul acesta vei evita situaţia de a trimite către oameni care nu şi-au dat chiar ei adresa, ci au fost abonaţi de către alte persoane. Vei evita câteva raportări ca spam.
  2. Adresa „From” pe freemail sau orice alt domeniu care nu-ţi aparţine nu este o idée bună. Abonaţii tăi nu te vor identifica, nu vei avea credibilitate şi te vor raporta. O altă problemă este că poţi să ajungi direct în Junk/Spam din cauza filtrelor de spam. Dacă pui o adresă pe freemail la from, de exemplu user@yahoo.com şi serverele Yahoo nu ip-ului de pe care trimiţi să facă trimiteri în numele acestui domeniu, filtrele de spam îţi vor da un punctaj mai mare şi mesajul poate ajunge direct în spam.
  3. Folosirea unui subiect generic care nu spune nimic despre conţinutul mesajului, nu aduce niciun motiv abonatului să vrea să primească informaţiile tale. Exemplu: „Newsletter noiembrie”
  4. Folosirea unui subiect repetitiv sau asemănător. Dacă newsletterele tale au subiecte asemănătoare sau chiar aceleaşi, nu vei putea convinge pe nimeni să-l deschidă mai mult de odată. După nedeschideri repetate, newsletterele tale se vor duce direct în spam.
  5. Subiect înşelător – dacă foloseşti un subiect înşelător ca să aduci mai multe deschideri, această tactică nu va fi benefică pentru newsletterele tale pe termen lung. Îţi vei pierde credibilitatea, iar dacă nu vei primi raportări ca spam pentru un conţinut în neconformitate cu subiectul, vei fi ignorat la newsletterele viitoare.
  6. Dezabonare de negăsit – nu ascunde dezabonarea, nu te va ajuta cu nimic. Abonaţii au două maniere de a scăpa de newsletterul tău: dezabonare sau butonul de spam. Uşurează-le accesul către prima variantă.

Abonarea la newsletter: single opt-in sau double opt-in

luni, 14 noiembrie, 2011

O parte importantă a email marketing-ului este lista de abonaţi. Mulţi merg pe principiul cu cât mai mare, cu atât mai bine, însă calitatea listei nu trebuie neglijată. În construirea listei cel mai important lucru de avut în vedere este procedura de colectare a adreselor abonaţilor.

1.  Single opt-in: constă în includerea unei adrese de email în listă doar prin completarea ei într-un formular plasat pe site. Înscrierea la primirea newsletterului fără a primi un email de confirmare şi activare. De asemenea, furnizarea adresei de email la cumpărarea unui produs şi acceptul de a primi informări comerciale se consideră abonare la newsletter.

Avantajul acestei metode de abonare constă în simplitatea ei, în faptul că utilizatorul se poate abona foarte uşor într-un singur pas. Abonarea single opt-in este şi o practică buna de a avea o listă mare în scurt timp. Însă această metodă este mai probabil să fie eficientă pentru cantitate, nu şi calitate.

Dezavantajul este acela că se pot furniza adrese inexistente sau incorecte sau chiar dacă sunt adrese corecte, ele pot aparţine altor persoane. Asta va conduce la spam.

2.  Double opt-in: abonarea de acest tip presupune doi paşi din partea utilizatorului. Abonatul nu este adăugat direct în listă după ce şi-a completat adresa în formular, ci primeşte un email de confirmare la care trebuie să răspundă pentru a fi inclus în listă.

Avantajul acestei metode este faptul că poţi construi o listă bazată pe calitate, cu adrese de email confirmate, neexistând posibilitatea de a face spam fără să vrei.

Dezavantajul acestei metode este faptul că presupune mai mulţi paşi de urmat pentru utilizator, iar unii se pot pierde în acest proces. Emailul de confirmare poate să nu ajungă la timp, să ajungă în Junk Mail şi să nu fie găsit sau să nu ajungă deloc dacă este oprit de filtrele de spam şi atunci utilizatorul nu va mai putea completa procesul de abonare. Soluţia pentru rezolvarea acestei probleme şi asigurarea posibilităţii completării întregului proces de abonare de către doritori este trimiterea emailurilor de confirmare de la ip-uri şi domenii cu reputaţie foarte bună, de pe care nu se trimit decât aceste mesaje. Asta e modalitatea de trimitere a emailurilor de confirmare de către serviciul Womsend, pentru a asigura livrarea la destinatar a emailurilor de confirmare.

În timp ce abonarea single opt-in este eficientă pentru creşterea listei, abonare double opt-in este cea indicată pentru a avea o listă de calitate, cu adrese confirmate.

Sursa foto

Curăţarea listei pe baza indicatorilor

marți, 14 iunie, 2011

În email marketing o bază de date curată, cu adrese de email valide şi compusă din persoane care şi-au exprimat acordul pentru a primi newsletterul este foarte importantă pentru a avea rezultate bune.

Lista ta de email marketing poate conţine adrese de email invalide din mai multe motive: adresa de email poate fi introdusă greşit, în mod intenţionat sau nu, adresa să nu fie introdusă de către posesorul ei, adresa nu mai este valabilă (a expirat sau a fost ştearsă).

Poţi efectua o curăţare eficientă bazându-te pe indicatorii de evaluare ai campaniilor tale de newslettere.

Rata de spam

Rata de spam este unul dintre principalii indici de evaluare a unui newsletter. Pentru a nu avea o rată de spam ridicată lista ta trebuie să fie compusă doar din adrese de email obţinute cu permisiunea posesorului şi să trimiţi mesaje relevante pentru abonaţi, să ai un formular de abonare cu confirmare şi să incluzi mereu un link de dezabonare în emailurile pe care le trimiţi.

Când cureţi lista trebuie să ai grijă de acest indicator, să identifici adresele care te-au raportat ca spam şi să nu mai continui să le trimiţi informaţii ca să nu-ţi compromiţi şi indicatorii campaniilor viitoare. Dacă foloseşti WomSend, adresele celor care te-au raportat ca spam sunt automat eliminate de sistem din lista ta.

Rata de bounce

Rata de bounce reprezintă adresele la care emailul tău nu a putut fi livrat. Acest lucru se poate întâmpla din cauza unor erori temporare (fie contul de email are inboxul plin, fie conexiunea cu serverul nu a fost posibilă) sau a unor erori permanente – adresele de email din lista ta nu sunt valide. De cele mai multe ori, o rată mare de bounce indică o listă veche şi inactivă sau o colectare greşită a adreselor.

Trebuie să menţii acest indicator la o valoare cât mai scăzută prin eliminarea acelor adrese la care nu s-a putut face livrarea. Rata de bounce este un indicator pentru ISP (internet service provider) şi o valoare mare a acesteia va avea consecinţe negative asupra reputaţiei tale.

Atât rata de bounce, cât şi cea de spam poate avea valori mai mici, dacă nu mai trimiţi mesaje către adresele de email vechi şi inactive din lista ta. Poţi face o verificare adreselor care nu au mai deschis sau dat click pe mesaje în ultimele 3 luni şi să le elimini din lista. Este foarte probabil ca aceste adrese să devină invalide în campaniile viitoare şi astfel eviţi o rată de bounce ridicată.

Rata de dezabonare

Link-ul de dezabonare trebuie să fie funcţional. Astfel, în momentul în care abonatul a solicitat dezabonarea adresa lui să fie eliminată din lista ta. Trimiterea mesajelor în continuare şi ignorarea dorinţei abonatului nu va face decât să mărească rata de spam şi să-ţi afecteze reputaţia. Deasemenea trebuie să ai în vedere că procesul de dezabonare trebuie să fie facil, mai la îndemână decât butonul de spam.

Cum să creşti lista de abonaţi?

marți, 18 ianuarie, 2011

Marketingul prin email este cunoscut ca una dintre cele mai eficiente căi de a ajunge la poteţiali clienţi, dar şi pentru menţinerea celor vechi.Principalele avantaje sunt costurile scăzute, faptul că se poate implementa rapid, eficienţa poate fi uşor evaluată şi aduce, probabil, cel mai mare profit comparativ cu alte canale de marketing.

Comunicarea eficientă cu potenţialii clienţi este o adevarată provocare, presupune investirea unor importante resurse de timp pentru conturarea strategiei în acest sens. Asta înseamnă planificarea campaniilor, adoptarea celei mai bune soluţii care să ducă la creşterea unei baze de date de calitate potrivită pentru ceea ce îţi doreşti să obţii.

Cât de importantă este lista de abonaţi?

Lista de abonaţi este compusă din clienţi şi potenţiali clienţi care şi-au dat acordul să primească informaţii de la tine. Pentru fiecare campanie de email marketing, publicul ţintă este foarte important, de aceea marketerii vor ca lista de abonaţi să fie tot mai mare, dar creşterea uneia de calitate nu este atât de uşor precum pare.

Creşterea numărului de abonaţi este importantă pentru campaniile tale. Cu cât există mai multe persoane cărora le poţi trimite email-uri, cu atât ai mai multe şanse de a obţine clienţi noi. De asemenea, vei putea să segmentezi şi să personalizezi mai eficient campaniile.

Asta nu înseamnă totuşi că numărul este cel mai important factor de luat în considerare atunci când îţi construieşti o bază de date pentru email marketing. Lista ta trebuie să fie construită în concordanţă cu ceea ce speri să obţii de la abonaţi.

Mai jos găseşti câteva sugestii legate de cum să îţi măreşti baza de date pentru a creşte eficienţa campaniilor tale.

Asigură informaţii valoroase gratuit sau oferă o recompensă

Aceasta e o manieră de a încuraja clienţii să se aboneze la newsletter-ul tău. În loc să demarezi acţiuni de vânzări directe, încearcă să oferi un articol gratuit, sau alte informatii valoroase din când în când.

Dacă tipul informaţiilor tale este potrivit şi de actualitate, oamenii vor fi destul de binevoitori în a-ţi oferi datele lor de contact.

La fel de bine poţi să oferi recompense, spre exemplu, discounturi exclusive.

Oferă recompense celor care te recomandă prietenilor şi familiei

Poţi să îţi convingi clienţii să te recomande prietenilor şi membrilor familiei, oferindu-le o diferite recompense cum ar fi discounturi sau mici cadouri. Aceasta e o metodă rapidă şi uşoară de a colecta noi contacte. E destul de uşor, trebuie doar să le ceri abonaţilor tăi să împărtăşească informaţiile tale unui prieten sau coleg.

Foloseşte-te de reţelele sociale şi de bloguri

Utilizează orice canal disponibil pentru a te asigura că oricine e interesat de tine, are posibilitatea de a vedea oferta ta.
Fă pagina de abonare la newsletterul tău vizibilă în reţelele sociale. Postează un link pe Facebook, menţionează acest lucru pe Twitter, în descrierea clipurilor pe care le postezi pe Youtube şi la fiecare postare pe blog.

Încurajează abonarea prin email la toate tranzacţiile de cumpărare

Acest lucru îţi va permite să ai o listă de clienţi sau de foşti clienţi care ar putea fi interesaţi de vânzări şi oferte viitoare. O căsuţă de abonare la newsletter inclusă în procesul de cumpărare este o metodă uşoară să aduni mai mulţi abonaţi în lista ta, chiar înainte de a părăsi pagina.

Dacă nu se abonează atunci când cumpară ceva, menţionează disponibilitatea newsletter-ului în e-mailurile legate de tranzacţii (cum ar fi mesajele de confirmare a comenzilor).

Facilitează procesul de abonare

Formularul de abonare ar trebui să fie uşor de folosit şi situat la vedere pe site-ul tau. Ajută vizitatorii să se înscrie pentru a primi newsletter-ul tău prin cea mai uşoară metoda, un proces de abonare dificil nu îţi este favorabil.

Atenţie! Folosirea listelor cumpărate reprezintă spam
Chiar dacă ai găsit o listă mare cu bani puţini, destinatarii newsletterului tău nu şi-au dat acordul pentru a primi emailuri de la tine. Orice vei trimite către o asemenea listă va fi considerat spam.

Foloseşte dezabonarea în favoarea ta

luni, 8 noiembrie, 2010

O rata de dezabonare mare este coşmarul oricărui e-mail marketer, dar există o alternativă şi mai de temut: raportarea ca spam.

În orice newsletter este obligatorie existenţa unui link prin care destinatarii să se poată dezabona, dar este suficient doar atât?

Cât de vizibil este link-ul de dezabonare? Câte click-uri dau utilizatorii tăi ca să se dezabone? Cererea lor este procesată imediat? Toate aceste lucruri sunt foarte importante, căci dacă procesul de dezabonare este dificil, raportarea ca spam este alternativa sigură şi rapidă.

Mulţi e-mail marketeri aleg să ascundă linkul de dezabonare sau nu uşurează procesul în speranţa că acest fel utilizatorii nu vor renunţa la newsletter. Adevărul este că vor fi întotdeauna utilizatori care vor alege să nu mai primească e-mailurile tale, atunci de ce să faci procesul mai greu pentru ei şi să pui în pericol întreaga campanie a organizaţiei.

O rată mare a raportării ca spam se va reflecta asupra reputaţiei tale, factor foarte important utilizat de filtrele anti-spam. Mulţi utilizatori vor apăsa butonul de „Raportare ca spam” ca modalitate de a scăpa de un e-mail pe care nu-l doresc, dacă procesul de dezabonare pe care îl oferi este prea anevoios.

De ce se dezabonează utilizatorii?

Iată câteva din cele mai frecvente motive care cauzează dezabonarea de la un newsletter:

E prea mult!

Ai promis un e-mail sau două pe săptămână la abonare, dar acum ai ajuns să trimiţi câte un mesaj în fiecare zi.

Comunicare irelevantă.

Oamenii care se înscriu pentru a primi un newsletter pe un subiect nu vor neaparat să ştie toate noutăţile despre compania ta. O segmentare cât mai exactă e obligatorie.

Şi-au schimbat preferinţele şi interesele.

Viaţa oamenilor se schimbă. Unii decid să nu mai primească informaţii despre compania ta deoarece acestea nu-i mai interesează.

O alta posibilitate este ca abonaţii tăi să se dezaboneze şi pentru că au găsit o variantă mai bună în altă parte. Vezi ce le oferă concurenţa.

Cum să îmbunătăţeşti experienţa dezabonării?

Un proces de renunţare la newsletter uşor pentru utilizator conduce la o mai bună gestionare bazei de date.

Îmbunătăţirea procesului de dezabonare necesită timp şi efort, dar rezultatele se vor concretiza în plângeri de spam mai puţine şi o listă de utilizatori mai activă, interesată de ceea ce comunici.

1. Linkul de dezabonare e foarte vizibil

Cea mai bună plasarea a link-ului este în partea de sus a mesajului, mai ales dacă sunteţi în încercarea de a reduce o rată ridicată de raportare ca spam.

Cititorii care decid imediat că doresc să renunţe vor avea posibilitatea fără a fi nevoiţi să parcurgă tot articolul pentru a ajunge la final, unde vor găsi link-ul prin care se pot dezabona. Dacă vor trebui să căute link-ul prea mult, butonul anti-spam le va părea mai la îndemână.

2. Accesibilitatea înseamnă încredere

Trebuie să câştigi încrederea utilizatorilor tăi. Poţi accentua link-ul prin care se pot dezabona prin îngroşare sau le poţi oferi mai multe posibilităţi de dezabonare sau de reglare frecventei sau continutului mesajelor primite. Acest lucru permite abonaţilor să ştie că deţin controlul.

3. Procesarea cererilor de renunţare la newsletter are loc imediat

Dacă oamenii au decis că nu mai vor să primească informaţii de la tine, ei vor considera orice mesaj primit ulterior dezabonării drept spam şi vor acţiona în consecinţă.

footerleft
footerbg